Cateodata ne face rau fericirea celorlalti. Ne uitam la ei si ne intrebam: noi de ce nu putem fi fericiti? Stiu ei mai multe decat noi? De ce? Cu ce sunt mai buni ca sa merite sa fie fericiti? Toti am vrea zambete, fericire si totusi ne regasim in lacrimi si tristete. Deja a devenit banal sa spui ca esti trist, ca suferi, nimanui nu-i mai pasa. E de inteles pana la urma. Tristetea a devenit un sentiment mult prea familiar in timp ce fericirea aceea, unica si irepetabila este tot mai rara. Zilele celor mai multi dintre noi sunt pline de amaraciune. Uneori suntem noi de vina, alteori au grija altii sa ne faca sa ne simtim mizerabil. Si le reuseste atat de bine incat cu greu mai scapi de lacrimile care ti s-au agatat de suflet. Cautam ceva. De cele mai multe ori nici macar nu stim cum arata acel ceva sau ce inseamna dar credem ca ne va rezolva toate problemele. Ne amagim cu ideea ca speranta moare ultima si ne agatam cu disperare de acel “maine” care va fi “altfel”. Si gresim fundamental, pentru ca astazi este la fel de bun ca si maine daca incepi sa cauti acel ceva.
